ŞCOALA NONVIOLENŢEI. ÎNDRUMAR DE ACTIVITĂŢI ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE ÎN DOMENIUL DEZVOLTĂRII ABILITĂŢILOR DE VIAŢĂ ALE ELEVILOR

de ELENA MATETOVICI

Viaţa şcolară, cu toate eforturile care se fac prin educaţie, nu poate fi ferită de violenţă - fenomen viral, împotriva căruia este imperios necesar să acţionăm cu tact, cu înţelegere şi cu metodă, conştientizând complexitatea lui şi faptul că nu este un atribut şcolar, ci din păcate unul caracteristic fiinţei umane, în general.
În şcoală apar frecvente cazuri de hărţuire, violenţă verbală şi violenţă fizică în rândul elevilor, care sunt din ce în ce mai greu de contracarat cu instrumentele şi metodele clasice utilizate în orice şcoală de-a lungul timpului până în prezent.
Temele suplimentare despre violenţă din cadrul orelor de dirigenţie, consilierea psihopedagogică individuală, şedinţele şi lectoratele cu părinţii, discuţiile cu invitaţi de la poliţie, acţiunile coercitive de genul mustrărilor, avertismentelor, amenzile, notele scăzute la purtare, eliminările, exmatriculările, transferul disciplinar, scoaterea în faţa clasei/careului, gazeta Aşa Da, aşa NU şi altele par a nu da roadele scontate iar profesorul şi şcoala rămân dezarmaţi în faţa fenomenului, plasându-se deseori în situaţii dificile, marcate de desuetitudine şi ineficienţă.
Mulţi dintre noi, profesori, părinţi, elevi ne declarăm învinşi în faţa acestui fenomen şi perpetuăm nişte practici pseudoeducative care au rolul doar de a crea o falsă imagine a reuşitei în remedierea unor situaţii: elevii îşi cer scuze în faţa colegilor, profesorilor, se pun absenţe, se scad notele la purtare…şi suntem mulţumiţi că lucrurile s-au rezolvat… mergem liniştiţi acasă cu impresia că am făcut până la urmă tot ce depindea de noi.
Instituţiile responsabile pentru reglementarea comportamentelor violente în societate şi comunitate: Şcoala, Poliţia, Primăria, Biserica, ONG-uri, asociaţii, centre specializate în domeniu au derulat în ultimii ani o multitudine de activităţi tip campanii de combatere a violenţei. Caracterul formal, lipsa motivării depline a celor implicaţi, perioadele prea scurte de derulare, lipsa unei legisla\ii care să vină în întâmpinarea acestor acţiuni, nefinalizarea cu rezultate măsurabile sau lipsa sustenabilităţii unor proiecte sunt câteva din motivele ineficienţei demersurilor instituţiilor mai sus amintite.
În final, motivul insuccesului pare a fi tocmai lipsa unei abordări inovative, faptul că de fiecare dată se repetă acţiuni şi folosirea aceloraşi mijloace învechite în timp ce societatea s-a transformat fundamental, populaţia şcolară de azi nu mai reacţionează la aceleaşi metode şi nu mai este motivată aşa cum se întâmpla în trecut. Schimbările de atitudine şi comportament, de apreciere a valorilor sociale se produc rapid şi sunt semnificative şi noi toţi trebuie să învăţăm să facem faţă acestor provocări.
Nevoia de a găsi un model viabil, un ghid al bunelor practici în acest domeniu m-a determinat să caut în cataloagele cursurilor, seminariilor, workshop-urilor internaţionale tematica adecvată temei de faţă. Am găsit şi am depus o aplicaţie pentru seminarul Reacţii la violenţa din viaţa de zi cu zi în societăţile democratice (organizat de British Council, în cadrul programului Consiliului Europei – Pestalozzi) care a avut loc între 1-5 decembrie 2008, la Londra.
Pe parcursul acestui seminar am audiat specialişti din domeniul educaţiei, psihologi, sociologi, poliţişti, pastori care au acest interes comun, de a lucra împreună în elaborarea, coordonarea şi perfecţionarea unor programe care să prevină violenţa şcolară.
Informaţii, idei, resurse prezentate în acest seminar au fost folosite ca punct de plecare în proiectul pe care l-am iniţiat în Şcoala nr. 22 din Brăila, în care pe parcursul unui semestru, pentru două clase a V-a, s-a derulat un program intens de activităţi inedite la care au contribuit pe lângă elevii claselor – diriginţii, profesorii mediatori, elevii mediatori, toţi profesorii Consiliilor claselor, consilierii psihopedagogici, specialişti psihologi din cadrul Poliţiei şi nu în ultimul rând părinţi şi bunici.
Proiectul numit Şcoala nonviolenţei s-a bucurat de un real interes din partea tuturor participanţilor şi a avut ca rezultat unanim acceptat şi verificat atenuarea comportamentelor violente în cele două grupuri de elevi.
Eficienţa pachetului de activităţi derulate în cadrul acestui proiect a determinat profesorii diriginţi din Şcoala nr. 22, Brăila şi din Grupul Şcolar Industrial Anghel Saligny să îl solicite şi pentru anul şcolar 2009-2010.
Am convingerea ca acei profesori diriginţi care vor încerca aplicarea acestui pachet de activităţi – în întregime sau parţial, adaptat, transformat sau nu, vor savura bucuria şi interesul copiilor implicaţi dar şi a celorlalţi participanţi.
Cum orice lucru este perfectibil, ideile de modificare sau amplificare, venite de la cei care vor testa acest program, ar putea să fie postate şi analizate pe un forum sau într-un grup de discuţii special creat.
M-aş bucura să primesc impresiile dumneavoastră pe adresa: elena_matetovici@yahoo.com.

AUTOAREA