CRESTE DE SPUMĂ DIN MAREA GÂNDURILOR - eseu despre condiţia umană

de GEORGE TĂTĂRUŞ

PREFAŢĂ

Maestru al introspecţiei şi neobosit căutător al tainelor, George Tătăruş ne invită la spectacolul înţelepciunii divine şi al cunoaşterii absolute prin noul volum Creste de spumă din marea gândurilor, un admirabil eseu despre condiţia umană din toate vremurile. Rafinamentul ideilor expuse ne conduce cu gândul la o lume a percepţiei simbolice, pierdută într-o negură fabuloasă, care şi-a menţinut mireasma enigmatică şi puritatea simţirii nealterate, din care ne hrănim sufletul cei mai puţini rămaşi, având mintea îndreptată către viitorul trecut de unde a răsărit viaţa.

Centrul întregului Univers, omul, reprezintă substanţa cărţii şi toate razele interogaţiilor sunt îndreptate către el, împreună cu reveriile şi certitudinile autorului, care străbate infinite spaţii atemporale spre a ne determina să-i înţelegem misterul.

Deosebit de interesante şi excelent alese sunt citatele celebre, cuvinte care mustesc de sapienţă, unele aparţinând chiar autorului, care preced fiecare fascicul filosofic, în concordanţă cu ideile expuse franc şi elaborat. Nevăzutul devine imaginea clară a adevărului ascuns cu mare grijă, ori denaturat, astfel încât omenirea să rătăcească euforică şi fără sens printr-un păienjeniş ţesut atent de către o forţă anonimă, una funestă, ce cântăreşte cu maximă precizie firul de nisip din oceanul existenţei.

Rând pe rând, convoaiele ceţii se răsfiră în cele patru colţuri ale pământului, răspândind pseudoînvăţături şi pescuind suflete inocente pentru neant. Masca altruismului trimite săgeţile veninoase direct la ţintă, fără greşeală, iar omul rămâne împietrit şi neînduplecat, asemenea unei sculpturi fatidice, acceptându-şi destinul tragic fără să clipească. Cine sunt oamenii în negru care cutreieră timpul nedefinit şi pătrund cu uşurinţă în mintea omului, prezentându-i căi de acces sau interdicţii la care nu a îndrăznit să se gândească vreodată? Cine sunt atlanţii? Care este importanţa şi rolul  lor în evoluţia omenirii? Totul vi se va înfăţişa odată cu lecturarea cărţii. Acestea sunt doar câteva dintre enigmele pe care mintea le-ar vrea desluşite şi înţelese pe deplin.

George Tătăruş este scriitorul pentru care profunzimea conceptelor universale nu prezintă nimic nedesluşit, fiind născut spre a cunoaşte şi a oferi deopotrivă noianul ideilor sofisticate, care îi luminează spiritul prin candoare şi divin. E ca şi cum un munte şi-ar revărsa întreaga-i splendoare prin mulţimea picăturilor de rouă învăluite în lumina misterioasă a soarelui la răsărit, în timp ce liniştea sfântă a pădurilor se răsfrânge graţioasă peste făptura de vis a stâncilor îngândurate, care-şi pleacă sfioase fruntea către limpezimea apelor fermecate.

Atât de multă splendoare găsim în rândurile acestei cărţi, gătite cu mătasea cea mai fină a cuvintelor, încât ne fascinează şi ne poartă mintea spre începuturile existenţei, zăbovind acolo şi încercând să descifrăm mesajele criptice, pe care însuşi autorul ni le înfăţişează cu mult tact, lăsându-ne în voia şuvoaielor mistuitoare ale realităţii. Istoria şi faptele concludente sunt axa fundamentală a ceea ce ni se transmite, autorul dovedind încă o dată că acestea îi sunt familiare şi îl sprijină direct în preţiosul demers al captării atenţiei celor care au spiritul deschis către asemenea informaţii. Mulţi ar crede că informaţiile expuse nu este altceva decât o viziune fantastică asupra existenţei omului şi evoluţiei sale, dar autorul aduce argumente solide care îi susţin teoriile atât de veritabile. De pildă, se ştie că Atlantida a fost spaţiul unei civilizaţii superdezvoltate şi că dispariţia sa fizică nu a însemnat şi distrugerea materialului genetic şi a ştiinţei avansate pe care le deţineau faimoşii locuitori ai acesteia. Noi, oamenii acestui timp, suntem o formă interesantă a creaţiei dumnezeieşti, una utilă, capabilă de imense realizări spirituale, ştiinţifice, culturale. Dar cum rămâne cu fiinţele intraterestre? Cine sunt acestea? Cum pot fi numite, sau are neapărat o importanţă crucială denumirea lor, cât mai ales ceea ce întruchipează ele, de ce sunt în stare şi care este zestrea lor genetică? Faimoasele piramide au fost ridicate după o inginerie încă necunoscută nouă şi oricât am încerca să înţelegem tehnologia acestora, nu vom reuşi, întrucât nu ne-am ridicat la un nivel suficient de înalt al cunoaşterii. Curiozităţile continuă şi scriitorul aduce în discuţie misterul incendierii Bibliotecii din Alexandria, despre care nu se ştie cu certitudine adevărul. Se poate doar presupune faptul că cineva ar avea nevoie de cultura pământeană, cu scopul de a-i înţelege pe cei care sunt un complex de sentimente.

O filosofie adâncă se reflectă în modul de gândire a autorului, care ştie că omul deţine în cele mai ascunse unghiuri ale sufletului dorinţe înalte, metafizice, nelinişti ispititoare, care îl ridică printre stele şi chiar mai sus, acolo unde visul este realitate, iar liniştea, o stare permanentă a spiritului. Scriitorul ne delectează cu idei proprii, captivante, referitoare la rostul vieţii pe pământ, la faptul că cineva ne-a creat fiindcă a avut nevoie de noi, iar îngerii ar capta energiile umane, fiindu-le necesare cumva. Încântătoare sunt pasajele literare propuse de iscusitul autor traducător, care aduc în lumină identităţi reprezentative ale unei istorii mereu actuale, cum ar fi, tânăra Salammbo, ce simte cum absolutul îi inundă fiinţa, dăruindu-i minunea renaşterii prin vis, determinând-o să-şi afle destinul şi să cunoască reversul medaliei. Tot aşa se întâmplă şi cu Hyperion, atlantul lui Eminescu, conştient de imensitatea veşniciei, de tot ceea ce implică aceasta, dar, spre deosebire de alţii, este atras de efemeritatea lumii duale, poate vrând să guste din frumuseţea şi sensibilitatea acesteia, plătind un preţ infinit de scump. Înseamnă că muritorii sunt invidiaţi pentru sentimentele de care sunt capabili, pentru simplitatea vieţii lor, dar, mai ales, pentru iubirea pe care o pot oferi cuiva, de multe ori fără a cere o alta în schimb.

Ca o spirală atemporală, gândul revine tot la fiinţele existente în Univers. Unele ar putea fi numite reptilieni, altele acva-alieni, ori solarieni. Referitor la ultimul nume, îmi amintesc o poveste despre faptul că însuşi Dumnezeu ar putea locui dincolo de soare, acolo unde nimeni nu poate ajunge vreodată înainte de a se purifica prin căinţă, întrucât ar fi distrus într-o clipă de razele puternice ale astrului incandescent. O afirmaţie tulburătoare şi remarcabilă a autorului, şi anume: Voiam să subliniez numai faptul că realul este în altă parte, iar fantasticul, pe Pământ şi în noi, şi nu invers. Până la proba contrarie suntem singurele creaturi fantastice din Univers pe care le cunoaştem, mă determină să cred că încă nu ştim cine suntem cu adevărat, că mai avem nevoie de timp să ne înţelegem pe noi înşine şi să elucidăm tainele vieţii şi ale morţii. Poate că totul se rezumă la un prezent continuu, rupt din genune şi la faptul că fiinţele inteligente rămân în istorie prin realizările lor şi mai puţin prin simpla lor trecere prin Univers. Câte trepte ale civilizaţiei terestre, intraterestre şi extraterestre există? Cum acestea evoluează într-un sistem piramidal, e greu de afirmat numărul la care s-a ajuns. Dacă ne gândim că vreodată s-ar putea întâlni la un loc toate creaturile acestea, unele mai ciudate decât altele, atunci orice se poate împlini. Oare se vor înţelege între ele? Îşi vor împărtăşi cunoştinţele vaste şi vor avea un ţel comun? E greu de spus! Tot aşa cum infinitul nu se poate defini şi limita, la fel şi în Univers există, gândesc, decid, entităţi diferite, care se pot adapta unor noi condiţii de viaţă şi pot împrumuta unele de la celelalte informaţii preţioase pentru dezvoltarea lor, mai ales în plan spiritual. De aici varietatea credinţelor şi religiilor, care şi-au pierdut originile în trecutul mult prea îndepărtat al Universului, dar fiecare dintre ele sunt cruciale pentru cei care le păstrează şi le transmit mai departe prin diferite căi.

Din înaltul fără margini, autorul ne coboară în societatea românească, cea şifonată, jefuită şi umilită de unii care se cred dumnezei şi care taie, reduc şi anulează dreptul la viaţă al sărmanilor poporeni, înecaţi în dări, impozite, împrumuturi şi în alte nevoi cotidiene. Se vehiculează nume răsunătoare ale politicii actuale, asociate cu legi şocante, menite să distrugă definitiv soarta alegătorilor, care le-au acordat încrederea lor oarbă într-un viitor decent. Au gândit şi au reuşit să organizeze o societate demonocratică, în care oamenii ajung în sapă de lemn şi din cauza lipsurilor, se sinucid, luând cu ei amărăciunea unei vieţi nedrepte şi crude, dar şi speranţa că acolo unde vor merge vor scăpa de poverile istovitoare ale dărilor. Şi aceştia vor scrie istoria, dar una amară, otrăvită şi trădată de intruşi defăimători, influenţaţi, poate, de forţe necunoscute lor să aducă omenirea în pragul unui dezastru economic, util unor planuri perfide.

Ca un profet al timpurilor moderne, George Tătăruş ne impresionează prin viziunea clară asupra Armaghedonului şi a semnelor dumnezeieşti, pe care nu le poate vedea şi interpreta decât un cunoscător al tainelor sublime. Războiul final dintre oştile îngereşti şi Lucifer se află în plin proces de  pregătire, pentru acesta consumându-se uriaşe resurse materiale şi urzindu-se planuri ultrasecrete, din care se întrevăd picături de informaţii ce ajung la urechile celor aleşi să înţeleagă importanţa şi miza enormă a acestuia. Alieni curioşi şi navele lor sferice au fost văzuţi de nenumărate ori în spaţii diferite, cunoscându-se şi latura lor agresivă, mai ales atunci când sunt provocaţi. De ce suntem ţinuţi la maximă distanţă de aceste adevăruri uimitoare? Cine şi ce are de câştigat de pe urma acestora? Atât de neînsemnaţi suntem în Univers, încât ne este milă ne noi înşine şi ne doare ignoranţa şi neputinţa de a nu putea face mai nimic ca să devenim un torent spiritual în lumea aceasta complicată. Care să fie scopul construirii de buncăre şi de sinistre cutii turnate dintr-un plastic special? Cui îi sunt destinate?

Finalul cărţii este cu adevărat fascinant. Autorul îşi etalează cele mai confidente gânduri cu privire la esenţa umană, la cât de profunde sunt sentimentele pure pe care am putea să le împărtăşim semenilor noştri la fel de întristaţi de soarta tragică a omenirii. Ni se prezintă fapte halucinante, reale, petrecute nu de foarte mult timp, ale căror protagonişti sunt extratereştri şi oameni, unii transformaţi în stane de piatră prin forţa ieşită din comun a fiinţelor stranii. Şi ca totul să fie perfect, suntem înştiinţaţi că cineva nu doreşte să depună eforturi în vederea explorării mediului acvatic, încă puţin cunoscut, unde ar putea exista viaţă ca şi pe pământ.

Ultimele cuvinte ale autorului sunt emoţionante şi relevă un suflet candid şi complex, sensibil şi puternic, întocmai ca un soare abia născut dintr-o galaxie nouă, care-şi dăruieşte cu generozitate lumina, iubind tot ce mişcă, până la cel mai neînsemnat fir de praf din întregul Univers: Dumnezeu m-a iubit prin părinţii şi prin copiii pe care mi i-a dat. După această sinceră confesiune, nimic nu mai poate urma, decât mulţumirile cititorilor, pe care i-a copleşit cu idealuri posibile, dincolo de aparenta dificultate a interpretării lor.

Gina MOLDOVEANU